Nu aveam sa stiu atunci ca la 16 ani luna martie va face parte si mai mult din viata mea, ca voi ajunge sa inspir parfumul marasii rosii si albe sa simt parfumul cerii si finetea lamei foarfecei in momentul crearii. Inainte era o traditie sa ai un simplu snur legat de un obiect sau chiar legat la mana, era parca mai deosebit decat bratarile ce imita culoarea martisorului sau ceasurile, globurile tip zodiac, esarfele, manusile sau chiar parfumurile.
De cand ma stiu am crescut cu aceasta traditie a martisorului.
incepand cu prima zi din martie, prea binecunoscuta traditie a ghiocelului si a primaverii de bun ce ar avea sa prevesteasca in momentul rasaririi acestuia.
1 Martie a fost intotdeauna pentru mine ca si copil o sarbatoare foarte frumoasa. Tin minte ca mergeam cu o zi iainte sau chiar doua si cumparam martisoare si buchete de ghiocei doamnelor educatoare. Eram asa de mandra ca primeam si eu la randul meu martisoare din partea baietilor si de la unii chiar si un buchetel de ghiocei.
Apoi tin minte ca pentru mine 8 Martie nu a insemnat Ziua Femeii ci ziua Mamei si spuneam ca este o zi speciala pentru toate mamicile din lume, ca ele vor fi vedetele acestei zile, vor fi reginele zilei de 8Martie, o zi in care vor fi rasfatate, alintate si complimentate de toata lumea din jur.
Stiu ca tot timpul cand stiam ca se apropie luna martie imi strangeam banii de pachetel doar ca sa o pot surprinde pe mama cu ceva frumos.
Intr-un an, prin clasa a 4-a sau a 5-a i-am daruit un colier din paste colorate si o felicitare tip poza cu portretul meu si tunsa scurt. A fost foarte impresionata si eu am fost foarte mandra ca am putut sa ii daruiesc ceva atat de unic si deosebit.
Intotdeauna mi-a fost in caracter sa imi placa arta de a crea de a observa cum altii mestesugaresc la martisoare, obiecte din sticla sau chiar minutiozitatea de a lucra cu migala un ceas.
A fost ceva mirific, sa stii in sfarsit cum se craza simbolul primaverii si sa stii secretul de la baza acestui fenomen. Ma simteam ca un elf lucrand pentru Mos Craciun.
Am invatat denumirea de canaf , de ceruire, am invatat lungimea perfecta a canafului si totodata am invatat sa fac nodul perfect.
Cu toate ca de ceva timp de cam am inceput sa am un job nu m-am mai preocupat de ele inca observ alte snururi de martisoare si ma intreb daca au fost lucrate sau pur si simplu au fost cumparate cu mia de bucati si vandute mai departe la suprapret nemaicontand migala si sufletul pus in acel martisor.
Tin minte ca in vremea liceului snurul ne era legat de cate un baiat la mana si apoi cine il rupea insemna ca ne iubeste.
Timpurile se schimba insa oamenii raman aceiasi, comerciantii, altii decat cei care isi lucreaza migalos martisoarele tot timpul anului, vad fiecare sarbatoare ca pe un profit, nu un moment in care sarbatorim traditia si obiceiurile stramosesti.
Poate ca si noi cumparatorii avem o vina pentru ca le permitem sa ne calce in picioare si sa ne convinga de ceea ce considera ei ca e mai bine nu de ceea ce este corect.